Arhiva lunii June 2009

Limba de lemn
Tuesday, 30 June 2009 | Autor: Florin Iosif

Dacă vei călători prin diferite biserici, vei avea senzația că te-ai abonat la o navetă spațială ce te poartă în timp. Doar în timpul trecut. Vei întâlni obiceiuri de mult uitate, tradiții străvechi și bizare, însă nu ai cum să te simți pierdut atunci când cineva își va deschide gura ca să “împartă din Cuvânt”. “Ne vom înțelepții” ascultând cu luare aminte tot ce ne va spune Domnul prin preaiubiții frați.  Limbajul arhaic este extrem de întâlnit, astfel că el este comun tuturor acestor enclave, astfel că adierea acestor ziceri, aduce a cunoscut, a familiar, însă de prea multe ori a inexplicabil.

Fără a-mi propune să fiu excesiv de ironic, voi reuși să fiu excesiv de trist. Nu reușesc să îmi [...]

Departamentul Media
Wednesday, 24 June 2009 | Autor: Florin Iosif

International Media Ministries, IMM, Spania, este un partener în procesul de pregătire al studenţilor media de la CBEE. IMM are experienţa şi expertiza necesară pentru a folosi eficient şi într-un mod profesionist echipamentul şi resursele media. La sfârşitul lunii mai au organizat un eveniment intitulat “Go borderless”, o săptămână cu profesionişti media.

Adi Ştirbu, student în anul II la Jurnalism-Instruire Media povesteşte despre ceea ce a învăţat în această săptămână: “Am participat la o sesiune de filmare în platou pentru un program ce va fi distribuit în China, şi la o filmare în aer liber pentru o emisiune ce va fi distribuită în Spania. Am avut ocazia să văd oameni dedicaţi care au hotărât să îşi pună talentul şi îndemânarea în [...]

Citeste ultimul newsletter
Tuesday, 23 June 2009 | Autor: Florin Iosif

Da click pe imagine si ti se va deschide ultima scrisoare de informare a Colegiului Biblic Est European. Scrisoarea este inf format pdf, iar daca nu ai instalat pe computer Adobe Reader, poti sa il copiezi si sa il instalezi pe computerul tau de aici.

 

Ucenicul lui David Livingstone
Saturday, 20 June 2009 | Autor: Florin Iosif

Interviu  cu Sebastian Ţîrţîrău

de Darius Cornean

Misionar cu normă întreagă,

fondator al Societaţii Pelegrinul („Pilgrim Society”)

 

„Intenţia mea a fost de a căuta un sens diferit pentru viaţa mea”. Aşa a început totul. Impresionat de biografia doctorului David Livingstone, un misionar în Africa din sec. XIX,  decide mai apoi  să-şi vândă casa şi maşina şi să ia drumul Africii devenind astfel primul european adoptat de un trib de boşimani din Namibia, Africa. În 2001 devine misionar cu normă întreagă şi înfiinţează societatea Pelegrinul. În prezent, societatea misionară pe care a înfiinţat-o are o activitate misionară care cuprinde câteva continente.

Sebastian este din Botoşani, născut într-o familie de profesori de istorie şi filozofie, care numără cinci copii. În prezent [...]

Just think about
Monday, 15 June 2009 | Autor: Florin Iosif

Traducere şi realizare de Adi Ştirbu

Misiune la Almaş
Monday, 15 June 2009 | Autor: Florin Iosif

Misiune de evanghelizare

 

La Colegiul Biblic, pe lângă acumularea de cunoştinţe, suntem preocupaţi de formarea practică. Ceea ce studenţii învaţă în mod teoretic ne dorim să și aplice. Astfel vineri, sâmbătă şi duminică, 12-14 iunie, studenţii din anul I au slujit într-o localitate din judeţul Sălaj unde nu este niciun evanghelic. Ei au ajutat oamenii [...]

Campanie impotriva violentei verbale
Saturday, 6 June 2009 | Autor: Florin Iosif

Reclama facuta de studentii media anul I, pentru cursul de Publicitate
Tema studentilor de anul I a fost sa conceapa o campanie de constientizare a flagelului numit abuz verbal. In cadrul proiectului, ei au realizat un flyer, un spot radio si unul pentru tv. Urmariti mai jos, spotul TV.

au colaborat pentru acest proiect: Darius Cornean, Iulia Prodan, Emi Silaghi, Petrica Muntean, Erika Meister, Estera Opre.

detalii pe dariuschristian.blogspot.com

Vladimir Pustan despre Cincizecime
Saturday, 6 June 2009 | Autor: Florin Iosif

Interviu cu pastorul Vladimir Pustan[...]

Absolvire 2009
Thursday, 4 June 2009 | Autor: Florin Iosif

Vineri, 29 mai 2009, la sediul Colegiului Biblic din strada Tepes Voda, 26 a avut loc festitatea de absolvire a anului III. Au terminat cursurile la zi, 8 studenti. Alaturi de ei, au fost la aceasta sarbatoare parinti, prieteni precum si rectorul Lars Hornberg care a avut un mesaj biblic de incurajare pentru ei, cat si pentru cei prezenti.
Absolventii au primit un certificat pe care se gasesc scrise urmatoarele cuvinte:
29 mai 2009
Festivitatea de graduare a anului III
 

 

“Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul,
gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă [...]

European Leadership Forum@Eger
Monday, 1 June 2009 | Autor: Florin Iosif

Zilele trecute a avut lor la Eger, Ungaria, European Leadership Forum. Evenimentul este deja unul consacrat si aduna in fiecare an la sfarsitul lunii mai, lideri din lumea evanghelica, ce isi pun la dispozitie cunostintele ca resurse, intru beneficiul celorlalti lideri.

Anul acesta printre vorbitori s-au numărat: Wayne Grudem, John Lennox si multi altii. Resurse de la forum gasiti aici: euroleadershipresources

De la Colegiul Biblic Est European, anul acesta au participat Florin Ghiurău, Radu Marius şi Florin Iosif.

imagini aparţinând lui Vasile Tomoiagă, participant la forum.


Citeste in format pdf ultimul newsletterEnglish NewsletterMy Yahoo Status Video:
  • Sectiunea Video a MediaCBEE
  • .

    Film de prezentare al scolii Radio
  • Emisiuni Contrar Curentului
  • Droguri by proflorinColegiul Biblic

    Create Your Badge

      Cele mai recente ...
      Search
  • CBEE
  • Radio Ciresarii
  • Iulia Tuns
  • Adi Stirbu
  • Iulia Prodan
  • Darius Cornean
  • Estera Opre
  • Petrica Muntean
  • Emanuel Silaghi
  • Erika Meister
  • Rozica Silaghi
  •   Arhiva
    patern-shadow