Absolvire 2009
Thursday, 4 June 2009 | Autor: Florin Iosif

Vineri, 29 mai 2009, la sediul Colegiului Biblic din strada Tepes Voda, 26 a avut loc festitatea de absolvire a anului III. Au terminat cursurile la zi, 8 studenti. Alaturi de ei, au fost la aceasta sarbatoare parinti, prieteni precum si rectorul Lars Hornberg care a avut un mesaj biblic de incurajare pentru ei, cat si pentru cei prezenti.
Absolventii au primit un certificat pe care se gasesc scrise urmatoarele cuvinte:

29 mai 2009
Festivitatea de graduare a anului III

 

 

“Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul,
gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga şi vă voi asculta.
Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima”.
Ieremia 29: 11 - 13


Conducerea Colegiului Biblic Est European

Festivitatea de absolvire a promotiei 2009 din cadrul Colegiului Biblic Est European a avut loc in 29 mai a.c. In vestimentatia traditionala a evenimentului si incarcati de emotii, proaspetii absolventi au primit ultimele sfaturi din partea profesorilor, conducerii scolii, dar si a colegilor mai tineri.

Lacrimile de bucurie invaluite cu regrete si-au facut simtita prezenta cand prof. Sanda Soporan in calitate de decan a absolventilor a luat parte la eveniment, desi se afla la o distanta de aproape 200 km. Prin intermediul convorbirii telefonice atat parinti, apartinatorii ai familiilor absolventilor, profesori cat si studenti au putut auzi pentru ultima data, strigate din catalogul anului III, numele sarbatoritilor.

Mesajul doamnei decan a avut menirea de a-i constientiza de importanta urmelor pe care fiecare individ le lasa prin viata pe care o traieste. In cei priveste urmele sunt un semn al umblarii cu Domnul Isus Hristos. Pentru a le intipari in memorie aceasta lectie fiecare absolvent a primit un cadou simbolic reprezentat printr-un breloc in forma de sandaluta ce purta inscrisul “I love Jesus“. Asa precum Pavel care odinioara a calcat pe urmele lui Hristos si prin modelul sau multi au fost mantuiti, tot astfel si cei 8 absolventi au fost chemati la o umblare prin amprentare. Urmele picioarelor lor “au menirea de a-i ajuta pe cei de langa ei sa gaseasca drumul spre cer.” Busola ce-i va calauzi pe calea dreapta o detine Domnul Isus Hristos.

Importanta mentinerii conectarii cu Dumnezeu a subliniat-o si prorectorul Florin Ghiurau prin exemplul Iotam, Imparatului lui Iuda care a ajuns puternic deoarece a urmat necurmat caile Domnului Sau. Indemnuri de a lasa urme demne de urmat si de a-si continua lucrarea constienti de prezenta lui Hristos in vietile lor au fost rostite si de profesorii Ionel Socaciu, Mariu Radu si Daniel Burtic. Indiferent de talentul fiecaruia, de darul primit singurul lucru care conteaza este acela de a fi “ascunsi in Hristos” spunea rectorul Lars Hornberg. In acelasi suflu Iuliu Centea le amintea ca “pretuirea divina valoreaza mai mult decat numarul neuronilor vostri, decat averea sau inaltimea voastra.”

Daca in cazul facultatilor laice studentii anului terminal lasa in mod simbolic celor ce-i urmeaza o cheie cu care sa deschida portile cunoasterii, studentii anului II din cadrul CBEE au primit cartea de capatai a crestinului, si anume Biblia. Pe langa diplomele simbolice ce atesta calitatea lor de absolventi acestia au primit si cate un toiag personalizat, ca semn al slujirii si calauzirii celor ce stau departe de Dumnezeu.

text de Iulia Tuns

 
Spune-ti parerea




Citeste in format pdf ultimul newsletter Promo CBEE My Yahoo StatusColegiul Biblic

Create Your Badge
  Cele mai recente ...
  Search
  • CBEE
  • Radio Ciresarii
  • Iulia Tuns
  • Adi Stirbu
  • Iulia Prodan
  • Darius Cornean
  • Estera Opre
  • Petrica Muntean
  • Emanuel Silaghi
  • Erika Meister
  • Rozica Silaghi
  •   Arhiva
    patern-shadow