Dedicat 100% pentru lucrarea lui Dumnezeu
Thursday, 23 April 2009 | Autor: Iulia

de Iulia Tuns

În urmă cu 39 de ani, Sven Gunnar Roos, a îmbrăţişat 100% chemarea la slujire, lansată de Dumnezeu. Deşi a crescut într-o familie creştină la vârsta adolescenţei, ne-a mărturist cu părere de rău, şi-a părăsit credinţa “pentru alcool şi un alt stil de viaţă”. Viaţa trăită departe de Dumnezeu nu l-a împlinit, dimpotrivă i-a dat un imbold pentru a reveni în biserică.

Influenţat de mesajul unui evanghelist, ajunge să-şi exprime public mărturia shimbării sale, în cadrul campaniilor de evanghelizare ale acestuia. În anii ’70, a urmat o şcoală biblică, timp de doar patru săptămâni. Regretă că nu a avut atunci posibilitatea de a urma o şcoală biblică de lungă durată, însă a compensat lipsa cunoştinţelor prin studiu personal şi participarea la seminarii. “Era flămând” după Dumnezeu şi ardea de dorinţa de a spune şi altora despre lucrările Sale. Susţine că azi, tinerii din şcolile biblice au un vast bagaj de cunoştinţe teologice, însă sunt falimentari la capitolul: experienţe personale. Normalitatea ar fi în percepţia sa, ca fiecare creştin să dezvolte în paralel însuşirea cunoştinţelor cu experienţa personală.

Primii ani ai dedicării sale în lucrare i-a petrecut în slujirea unei biserici mici, unde a simţit chemarea înspre evanghelizare.10 ani din viaţă i-a investit în ţări ca Germania, Suedia, Olanda, unde a dus mesajul Evangheliei. În toată această luptă pentru câştigarea de suflete, a simţit la un moment dat că şi-a îndeplinit lucrarea. A decis să se retragă şi să-şi găsească o slujbă obişnuită. Urma să fie vânzător de maşini Volvo în Nykoping. Oraşul era locul pe care-l ceruse lui Dumnezeu în rugăciune datorită poziţionării lângă Marea Baltică. Era hotărât să-şi facă publică decizia, însă înainte s-a plecat pe genunchi pentru a primi confirmarea din partea lui Dumnezeu. Răspunsul primit l-a făcut să-şi schimbe planurile. A renunţat la slujba seculară pe care era planificat s-o înceapă şi s-a reîntors la slujire. Din acel moment şi până în prezent este pastor senior într-o biserică de 300 de membri din Nykoping, Suedia.

De când a acceptat provocarea de a sluji ca pastor, a luptat pentru schimbare în biserica sa. Afirmă că nu este uşor să schimbi mentalitatea oamenilor. În acest proces anevoios au existat şi pierderi de membri ce n-au fost deschişi la schimbare, fapt pentru care au părăsit biserica. Însă, Filadelfia nu s-a închis cu plecarea lor. A devenit o biserică ce are la bază întâlnirile în grupuri mici, de 10 până la 15 membri. “Celulele” cum sunt numite, se întrunesc o dată la interval de una sau două săptămâni. Paşii de bază după care funcţionează aceste grupuri, numite celule sunt: cunoaşterea lui Dumnezeu, creşterea în Hristos, slujirea Sa şi ducerea Evangheliei şi altora. Crede cu toată convingerea că trezirea spirituală în bisericile din Suedia poate veni printr-o organizare de tip celulă. Îşi susţine punctul de vedere prin exemplul dat de Hristos care a condus un astfel de grup, format din 12 ucenici, cărora le-a oferit baza învăţăturii creştine.

Biserica Filadelfia pe care o conduce este dedicată misiunii în ţări ca Bolivia, România, Thailanda, Israel în zona fâşiei Gaza, India, Chile, Cehia. Pastorul Sven susţine cursuri într-o şcoală biblică în Ierusalim care dezvoltă un program de formare de slujitori pentru a evangheliza populaţia arabă din zonă. În India, biserica sa a început o serie de proiecte sociale pentru cei cu lepră care sunt marginalizaţi de societate. În România s-a implicat atât în proiectul Căminului Felix, cât şi într-o lucrare similară ce se desfăşoară în Marghita. Inima lui Sven bate şi pentru ţiganii din România şi Cehia, pe care îi ajută printr-o familie de misionari din biserica sa, cu ajutoare atât financiare, cât şi materiale.

Fiecare zi este una deosebită, ne mărturisea, convins că Dumnezeu poate face lucruri minunate. Cu adevărat, lucrarea pe care a întreprins-o atât în Europa, cât şi în Asia, a realizat-o prin puterea lui Dumnezeu, pe care-l slujeşte cu o bucurie ce o are întipărită pe chip.

 
Un Comentariu la articolul “Dedicat 100% pentru lucrarea lui Dumnezeu”
Spune-ti parerea




Citeste in format pdf ultimul newsletter Promo CBEE My Yahoo StatusColegiul Biblic

Create Your Badge
  Cele mai recente ...
  Search
  • CBEE
  • Radio Ciresarii
  • Iulia Tuns
  • Adi Stirbu
  • Iulia Prodan
  • Darius Cornean
  • Estera Opre
  • Petrica Muntean
  • Emanuel Silaghi
  • Erika Meister
  • Rozica Silaghi
  •   Arhiva
    patern-shadow