Pe 28 mai ac. Colegiul Biblic Est European (CBEE) a lăsat la vatră unsprezece tineri proaspeţi absolvenţi. Cea de-a 13-a promoţie a şcolii aduce cu ea prima generaţie de jurnalişti creştini. Chiar dacă în 2007 cele două secţii de: teologie şi jurnalism instruire-media numărau 17 suflete, pe parcurs celor trei ani de studii, unele au fost răpite de mirajul lumii. Florin Ghiurău în calitate de director al CBEE explica audienţei că are convingerea că ce a rămas în urma trierii este de calitate. Absolvenţii au fost îndemnaţi de prof. Marius Radu să facă diferenţa între « a lăsa urme » şi « a lăsa ceva în urmă ». Iar urmele, pentru că ele au ieşit biruitoare, menţiona domnia sa, sunt net diferite de cele de melc. Importante sunt şi în accepţiunea decanului anului III, Florin Iosif care le aducea aminte de zicerea Mântuitorului « vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor ». A lăsa urme fugăriţi de lupi fie e pentru o perioadă foarte scurtă, fie sunt prea puţine. Însă importantă în toată această îndrumare, sfătuire şi reamintire de facere de ucenici este să nu-şi uite chemarea şi pe cine slujesc.
În cei 16 ani de existenţă ai CBEE-ului, Biserica Tabor a fost alături trup şi suflet de ei în dezvoltarea lor. Astfel că aseară în cadrul serviciului divin de după-masă au ţinut să acorde o binecuvântare specială celor unsprezece absolvenţi. Pastorul Ioan Bogdan le amintea că Dumnezeu va rămâne cu ei atâta timp cât şi ei vor urma căile Lui. Printre lacrimi, flori, îmbrăţişări şi suveniruri absolvenţii se pregătesc de trecerea ultimei sesiuni şi de susţinerea licenţei.
text de Iulia Tuns
|