de profesor Vasile Piscoi

În tradiţia biblică, sărbătoarea Paştelui este momentul evocării unui nou început. Perioada captivităţii se termină cu judecata năpraznică a opresorului, iar poporul lui Dumnezeu este mântuit prin sângele mielului pascal. Eliberarea, răscumpărarea se face prin jertfă. Jertfa are o manifestare exterioară - aplicarea sângelui pe rama uşii de la intrare în casa, dar şi una lăuntrică, prin împartăşirea din carnea mielului. În saptămâna ce urma, poporul răscumparat trebuia să înlăture aluatul vechi şi să prăznuiască sărbătoarea cu azimi - pâine nedospită. Se întrerupe astfel contaminarea prezentului de puterile dominatoare ale trecutului.

Există aici un amestec paradoxal, de sobrietate şi exuberanţă - ieşirea din robie se face pe temeiul unei jertfe desăvârşite. Doar pe un astfel de temei este este justificată o bucurie strălucită şi negrăită, ce acompaniază ieşirea din robie. Preţul a fost plătit în plinătatea lui, de aceea şi bucuria este deplină, copleşitoare, obligatorie chiar.
În Noul Testament, apostolul Pavel ne îndeamnă să avem şi noi acest moment de primenire, înnoire continuă, pentru că Hristos, paştele nostru a fost jertfit, iar credincioşilor li se cuvine să continue celebrarea cu azimile curăţiei şi ale adevărului.

În partea de lume în care trăim, biserica lui Hristos a accentuat triumful lui Hristos asupra vrăşmasului ultim, moartea. Conform Scripturii, Hristos Domnul, prin moartea Sa a nimicit „pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul”, ca „să izbăvească pe toţi aceia, cari prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor\” (Evrei 2.14,15). Acest lucru îl spunem şi noi când cântăm la Paşti despre Hristos, care „cu moartea pe moarte călcând”, ne-a dăruit viaţa. Consecinţa principală a acestei biruinti este că nu ne mai aparţinem - fie că trăim, fie că murim noi suntem ai Domnului. Domnul o data înviat nu mai moare, şi pentru că El trăieşte, noi trăim. Suntem în Hristos făpturi noi, născuţi din nou la o nădejde vie, iar Duhul făgăduit care locuieşte în noi, este garanţia învierii noastre împreuna cu Hristos.
Aceasta este oferta lui Dumnezeu - „Hristos în voi nădejdea slavei”. Planul tainic al lui Dumnezeu a fost de „a-şi unii iaraşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pamant.” (Efes 1.10) şi să-şi răscumpere un popor al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. Aceasta a fost bucuria care i-a fost pusă înaintea Domnului şi pentru care El „a suferit crucea şi a dispreţuit ruşinea” (Everi 12.2). Domnul s-a identificat cu noi, până acolo că a venit într-o fire asemănătoare păcatului, mai mult a fost făcut păcat pentru noi, pentru ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu în Hristos Isus (2 Corinteni 5.21).

Lucrurile acestea ne sunt în general familiare, cel puţin la nivel de convingeri religioase. Prin ajutorul Duhului Sfânt ni se dă har să credem mărturia Scripturii si să ne întemeiem întreaga noastra existenţă pe Hristos, să ne identificăm deplin cu El. Viaţa noastra este transformată, pe acest temei solid al morţii şi învierii Domnului. Ne asociem cu Domnul, în moartea şi învierea Sa, prin credinţa şi prin lucrarea tainică a Duhului lui Hristos în noi. Ajungem să spunem apoi, împreuna cu apostolul Pavel, că pentru noi „a trăi este Hristos şi a muri este un câstig” (Filipeni 1.21). Cred că acesta este mesajul Paştelui. Nimeni nu este trecut cu vederea, toţi sunt bineveniţi. Să primim fără rezerve darul slobozeniei noastre în Hristos. Suntem responsabili apoi, să transmitem acest mesaj al iertarii, împăcării şi eliberării, prin mărturisirea lui Hristos cel răstignit şi înviat. Puterea care l-a înviat pe Hristos şi Duhul învierii este la lucru în noi,
ca să ne ajute să mărturisim cu îndrăzneală, iar mărturia noastra să fie în armonie cu trăirea noastră.

Fie ca Dumnezeu Tatăl nostru, să trimită peste noi toţi, un Duh de înnoire, de recunoştintă, reverenţă şi bucurie, cu prilejul sarbătorii Paştelui, a învierii Domnului. Bunăvoinţa Sa să fie peste familiile noastre, peste biserica Sa si peste ţara noastra. Hristos a inviat!