De Petre Manuela

Surprins pe un drum golit de mersul oamenilor ești printre puținii care-și dăruiesc urmele aici. Când ai pus întâia oară piciorul în maratonul pentru Hristos, credeai că nici nu te vezi. Erai umbrit, înghesuit, pe culoarul tău ți-o luau alții înainte.
”-Mai are vreun rost să cred că alergarea mea e urmărită?”, îți ziceai.
Credeai că ți-ai pierdut numărul printre atâția concurenți. Mulțimea îți răpea râvna câștigării premiului, dar ți-ai păstrat hotărârea de a rămâne. Totul era învăluit în impulsuri de viață, în succesiune ritmică de pași, în dăruirea forțelor pentru o Cauză măreață. Aerul cunoștea parcă țelul unor oameni care nu voiau oprire. Ochii le erau pironiți spre o direcție care le va cere totul. Erau oamenii unui singur lucru. O primăvară continuă de prospețime în consacrare unea o mireasmă puternică de viață nouă. Erau alergătorii primelor ture ale cursei.
Timpul trece..
Te găsești lăsat în nedumerire pe culoarul tău fără nimeni înaintea ta, fără nimeni în spatele tău. Rar, ca o floare de colț pe treseu de munte, mai vezi câte un alergător. Te minunezi de râvna dispărută, de pașii zgomotoși care nu se mai aud, de echipamentul lăsat pe margine și de drumul nebătătorit. Te miri chiar și că tu ai rămas. Aerul nu mai poartă aceeași mireasmă puternică, dar îți dezvăluie că devine mai rarefiat, altitudinea crește, cărarea e mai singuratică, dar finalul măreț. Primăvara celor dinainte nu și-a păstrat înflorirea. Stăpâna peste ea s-a dovedit a fi înghețul și pașii cei dintâi au devenit înțepeniți.
Câți ajung în aceea ”iarnă” și sunt încă în cursă?
Dorința de desăvârșire ne va păstra pe drum dar trebuie să știm că pe această potecă nu ne vom întâlni cu mulți. Avantajul este că puțini sunt cei care-ți taie calea. Suntem adesea alergătorii aceleași porțiuni de drum. Mai departe ne e teamă să mergem, e incomod, riscant, greu și nu vin mulți cu noi. Dar acolo e locul țintei tale: la înălțime. Poate va trebui să te mulțumești doar cu a Lui prezență, pentru ca El să-ți fie totul în toate. E prețul predării totale, după care atât de mulți își pierd gustul.
Ținta desăvârșirii și a sfințeniei este doar o cotă pentru care cei mai mulți dintre creștini nu-și propun să străbată drumul. Dar acei puțini rămași pe înălțimi vor putea exprima din toată inima:
”Orice-mi dăruiești afară de Tine, orice-mi descoperi afară de Tine, orice-mi făgăduiești
este puțin lucru și neîndestulat, dacă nu te am pe Tine și dacă nu te văd pe Tine. Mi-ai făcut inima foarte largă și nesățioasă și nu se poate îndestula până nu va căuta și nu va afla in Tine odihna și fericirea ei”

Uu drum greu nu va fi plin de mulți oameni. Pierdut în mulțime sau identificat în solititudine?