de Iulia Tuns

Cum ar putea fi Crăciun fără cozonac, cornuleţe, friptură, cârnaţi de casă, tocană, sarmale, ruladă de carne, ţuică, vin, şniţele şi alte asemenea bunătăţi culinare? În toiul pregătirilor mi-am găsit mai multe cunoştinţe pe care am avut bucuria de a le vizita în cea mai aglomerată zi a anului, ajunul Crăciunului. Cât curaj pe mine!

Primirile au fost mai mult decât tradiţional româneşti, aşa încât burta mi-ar fi putut intra într-o perioadă de hibernare pentru cel puţin o săptămână dacă dădeam curs meniului bogat. Oricât de apetisante sunt îmbucăturile fără o primenire a casei nu intră sărbătoarea în ea. Perdele, geamuri, covoare, mobilier toate sunt analizate şi împrospătate în ton cu evenimentul. După o asemenea toaletare mă întreb cine mai are strop de energie pentru o vizită la biserică? S-avem pardon. O absenţă în programul supraaglomerat al sărbătorii nici nu se mai simte.

E Crăciun! Începe perindarea la biserică. Îmbulzeală. Dacă n-ai cunoaşte euforia momentului ai putea cădea în plasa unei posibile treziri spirituale. La terminarea serviciului de dimineaţă în care ţinuta vestimentară a enoriaşilor comunică mai mult decât predica pastorului, epuizat te aşezi la masa copioasă pregătită în ajun. Trebuie să mănânci din toate măcar un pic, că doar nu se cade o irosire a efortului bucătarului casei. Ziua se încheie în atmosferă de pioasă reverenţă. La cât s-a înfulecat, ce sărbătoream de fapt? Deşi e perioadă de vacanţă pentru elevi, studenţi şi profesori, şi parţial pentru angajaţi şi angajatori, sărbătorile de iarnă sunt o sursă de epuizare şi nicidecum de relaxare.

Cum ar fi dacă în locul festinului culinar amintit la început am avea pe masă supă de cartofi şi pilaf de orez? N-ar mai fi Crăciun? Şi dacă în locul curăţeniei imaculate am avea geamuri nespălate şi praf pe mobilă, atunci n-ar mai fi sărbătoare? Sau credem oare că excesul de pregătiri echivalează cu darurile aduse de magi sărbătoritului? Şi dacă da, i-am păstrat şi Lui un loc la masă?