Dacă vei călători prin diferite biserici, vei avea senzația că te-ai abonat la o navetă spațială ce te poartă în timp. Doar în timpul trecut. Vei întâlni obiceiuri de mult uitate, tradiții străvechi și bizare, însă nu ai cum să te simți pierdut atunci când cineva își va deschide gura ca să “împartă din Cuvânt”. “Ne vom înțelepții” ascultând cu luare aminte tot ce ne va spune Domnul prin preaiubiții frați.  Limbajul arhaic este extrem de întâlnit, astfel că el este comun tuturor acestor enclave, astfel că adierea acestor ziceri, aduce a cunoscut, a familiar, însă de prea multe ori a inexplicabil.

Fără a-mi propune să fiu excesiv de ironic, voi reuși să fiu excesiv de trist. Nu reușesc să îmi dau seama cum se poate rămâne în urmă în halul ăsta, astfel că atunci când chemi pe cineva să predice și ai un invitat nepocăit, nefamiliar cu toate sloganurile noastre, te simți stingher. M-am întrebat dacă omul a înțeles ceva, dacă și-a dat seama de ce predicatorul este excesiv de emoționat, de ce zbiară. N-am reușit. Curgerea de cuvinte era ca și o inundație, expresii învățate, auzite, ce mai încetățenite, sunt obligatorii pentru alcătuirea unui discurs duhovnicesc. Chiar așa. Ce-or înțelege privitorii de la biserică, când îi îndemnăm să fie duhovnicești. Duhovnic în limba omului de pe stradă înseamnă popă, să fie adjectivul acesta un derivat de la părintele duhovnic?  Dar când le spunem că am adus pe altar o jertfă de mulțumire? Bineînțeles că simbolurile se încurcă rău aici, că dacă e vorba de jertfă, ar fi musai să existe semnul crucii care să te ducă cu imaginația la jertfă, dar pauză… să luăm însă aminte, căci până în clipa și momentul de față suntem în viață. Nu suntem noi mai buni ca alții, e numai harul Domnului, dar totuși noi am ales Casa de Închinare, în timp ce alții sunt beți când se-arată soarele pe cer și sunt prin cârciumi și alte locuri de destrăbălare și împlinire pământească.

Și lista răutăților ar putea continua. Oricum ea nu cuprinde schița vreunei predici sau notițele luate o lună la biserică, scrierea de mai sus amintește pasager înțepenirea. Înțepenirea limbajului în timpul trecut.

E o durere pentru că ea nu face decât să exprime faptul că am reușit de minune să fim irelevanți. Ne plângem că nu vin oamenii la biserică. Dar oare ne înțeleg? Vorbim pe limba lor? Un studiu făcut pe creșterea bisericii, spune că o familie necredincioasă care se convertește într-o biserică neoprotestantă, ajunge ca în 5 ani să fie asimilată complet în ce privește obiceiuri, limbaj și foarte grav în acești 5 ani rupe toate legăturile cu foștii prieteni, familii, cu care obișnuia să aibă diferite întâlniri.

E și explicabil de ce nu se pocăiesc oamenii după graficele așteptărilor noastre. Nu mai avem prieteni nepocăiți, iar dacă îi avem, le este străină limba în care ne justificăm existența.

Un exercițiu pe care îl dau studenților în primul lor an de studiu, este să scrie pe limba omului normal ce înseamnă Mărețul har. Uneori mă aleg cu predici bine structurate, alteori cu vorbărie multă, multă. Rotire în cerc oval. Exercițiul este unul benefic pentru toți cei care abia așteaptă să mă critice la rubrica comment-uri. Postați vă rog câteva rânduri în care îl faceți pe omul de pe stradă să înțeleagă ce e mărețul har. Mai citiți și asta

Florin Iosif