Text de Petre Manu, studentă în anul I la secţia Teologie Educaţie Creştină.

Azi, singurul tărâm pe care l-ai vizitat nu-ţi mai oferă indicele corect al vechimii tale.  Te întrebi unde este jumătatea? Jumătatea misterului măsurat în timp şi scăldat sub numele bine cunoscut de “ani”. Dacă eşti bătrân nu, nu asta te conduce la numărătoare. Esti împins de ceva mult mai măreţ. Dacă eşti în floarea vârstei, da şi asta e o frumuseţe, dar prea efemeră.  Iţi cauţi răspunsul longevitaţii, atârnând de un hotar, de o z i, de o graniţă, de o casă sau de un loc străin ce-ţi devine propriul tutore. Dar de sub priviri îţi dispare marcajul kilometrului în care ai ajuns. Eşti înşelat de simţul văzului sau de viteza trecerii tale pe un pământ ce-ai uitat că nu-i al tău şi nu luptă în favoarea ta.

În circularitatea îndrăzneaţă cu care credeai a străpunge toate vârstele, îţi retezi iluziile şi plin de tact îţi măsori paşii. Câţi au mai rămas?  Realitatea pe care nu o sperie necunoscutul, hotărăşte schimbarea cadenţei. Dar găsirea noului ritm iţi e preeminentă. Cunoaşterea prezentului nu girează citirea viitorului. Nici măcar a viitorului apropiat. Dar nu ceri mai mult decat a-ţi ştii măsura actuală. Ai trecut de jumătate? Ce vârstă i se dăruişte trăirii tale? De ce stăpân peste tine rămâne gândul acesta?

Există un loc unde trebuie să fii şi chiar dacă anii tăi sunt trecuţi prin repetate decenii, tu poţi fi anonim pe terenul altora. Vârsta nici ea, nu garantează plasarea corectă. Nu bătrâneţea naşte teama de sfârşit, ci chemarea acelui drum ce-ţi aşteaptă sosirea. Şi trebuie să ajungi acolo cu promptitudine. Poate nu ai nici un indicator aproape, dar nu etalonul anilor rămaşi ţi-l doresc. Cât mai ai până când tărâmul acesta îţi va recunoaşte localizarea menită ţie? Timpul limită până la moarte păleşte la intersecţia cu chemarea impetuoasă a vieţii tale.

Locul tău astâzi, hotarul pe care trebuie să te aşezi, familia formată din oricine îţi e aproape, sosirea la kilometrul potrivit, independent de ani, adversităţi sau asprimea zilelor, pentru asta trebuie să-ţi cauţi indicator, pentru asta trebuie să-ţi numeri anii, pentru asta trebuie să întâmpini locuri noi, pentru asta poţi părăsi graniţa natală; pentru că Ceasornicarul îţi bate ritmul şi doar la El vei găsi cântarul adevărat. Destinaţia poate fi schimbătoare. Ziua de azi, deghizată câteodată în ani la rând, te poate vrea pe un anumit teritoriu, dar însăşi aflarea ta acolo, îti promite a-ţi fi ghid spre un “mâine” inovator.

Sunt oameni pentru care locul unde se află acum e o confuzie, pentru alţii e o regulă repetată în mod ucigător, unii au întrebări la răscruce de drumuri, alţii sunt străini de întrebări. Câţiva se întreabă care-i locul care urmează. A-ţi ştii locul pe care Creatorul tău îl vrea strident pentru tine, e mai mult decat o uşurare a inimii, e mai mult decat o exclamaţie poate plină de speranţă care spune: “Ah, acum ştiu ce trebuie să fac! “, e un mod de viaţă; pentru  că locul tău poate fi atât de mic şi ascuns de cortina trasă în faţa oamenilor, poate fi părăsit şi uitat de trecători, pe un traseu învecheit de pustietatea sa. Sau poate nu. Dar locul tău…locul tău gândit înainte ca tu să cunoşti timpul măsurat în ani, îţi face viaţa să fie împlinirea unui gând transcendent sau te ţine departe de menirea-ţi adevărată. Căutarea acestui loc e necontenită, până la cea din urma zi a ta pe pământ, apoi vei ajunge acolo unde orice căutare va înceta.  Vei fi în locul perfect. Dar cât timp trăiesc, dorul locului meu, îmi va anima întreg demers al vieţii, spre traiectoria lui.