autor: Razvan Petrica

 Iubim tot mai mult viaţa de pe pământul acesta. Încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a o lungi cumva. Am trecut la reţete nutriţioniste în încercarea disperată de a prelungi extazul acestei vieţi fie şi cu o secundă. Ne ferim de tot felul de lucruri că ni s-a spus de la televizor că sunt periculoase. Naivi…suntem!

 Ne punem nădejdea doar în viaţa aceasta, ne numărăm zilele cu frică, nu mai avem poftă de nimic. La biserică suntem seci, că doar am îmbătrânit. Bisericile sunt goale, tinerii sunt puţini, oameni care nu mai riscă nimic pentru Dumnezeu, ci se mulţumesc cu scaunul de pe penultimul rând. De unde pot să bombăne într-una. De unde pot să îşi exprime refulările cu toată ura, de unde pot observa cu uşurinţă fiecare mişcare. Fiecare pocăit ‘nepocăit’ care vine la biserică. Am fost la o biserică unde erau cam 10 fraţi de toţi. Nu-i nimic. La Martorii lui Iehova erau SUTE. Ne-am obişnuit cu aceste lucruri, şi ce-i mai rău este că le-am şi acceptat. Nu ne mai interesează de nimic. Este şi normal. Când ai tot ce-ţi trebuie chiar că nu îţi mai vine să faci nimic. Când ai o vilă cu 10 camere şi 4 etaje, când îţi permiţi să îţi schimbi maşina mai des ca şi ciorapii, când banii nu sunt în cont ci în conturi nu îţi mai vine să te gândeşti la rai. Nu îţi mai vine să dai cioara din mână pe rândunica de pe gard. Dar toate lucrurile de aici vor arde şi nu va mai fi nimic. Tot! Să nu vă pără rău de nimic de pe acest pământ. Doar de două lucruri vorba fratelui Pustan De apusul de soare şi de toamnă. Că acolo sus soarele nu va mai apune niciodată iar frunzele nu vor mai cădea.

Am stat şi am meditat ce ar trebui oamenilor ca să vină la biserică. Şi am găsit răspunsul relativ uşor. Dacă s-ar ţine o serie de predici cu titlul Cum să ai bani fără să faci nimic cu siguranţă ar fi full în fiecare biserică. S-ar bate fraţii pentru scaunele din faţă şi i-ar lăsa pe alţii să stea pe penultimul rând.

Te rog să ne ierţi Dumnezeul meu pentru comoditatea noastră, pentru ura şi indiferenţa noastră, îndură-Te de noi şi dă-ne Doamne mintea de pe urmă.