de Rozica Silaghi

E praznicul Paștelui o celebrare a prezentului sau una a trecutului? Dacă este a prezentului, de ce nu este celebrat de toţi creștinii la aceeaşi dată? Paştele a fost prăznuit de la început în toată lumea creștină, dar în Biserica veche au existat discuţii serioase în ce privește data sărbătorii.

În primele secole sunt cunoscute cel puţin trei date de celebrare pentru această sărbătoare: ziua de 14 a lunii Nisan sau duminica cea mai apropiată de aceeaşi dată. Deasemenea, în Galia, unii creștini serbau pe 25, respectiv 27 martie. Acestor diferențe li s-au atribuit serioase controverse din partea partizanilor diferitelor practici, care, uneori tindeau să ajungă la adevărate schisme sau rupturi între biserici. O uniformizare a acesteia a încercat să introducă în întregul univers creștin Sinodul I ecumenic de la Niceea (325). Conform acestuia, Paștele urma să se serbeze în prima duminică după lună plină; după echinocțiul de primăvară. Sinodul I ecumenic a fixat echinocțiul de primăvară la 21 martie, iar Paștele urma să se serbeze în funcţie de această dată. La fiecare 128 de ani însă, anul calendaristic (calendarul iulian) rămânea în urmă cu o zi faţă de anul astronomic. În Evul Mediu, minţi luminate dintre bizantini şi occidentali au iniţiat unele demersuri şi propuneri în vederea actualizării calendarului. În anul 1582, la 24 februarie, Papa Grigore al XIII-lea a decis să oprească deriva datelor calendaristice, ce o luaseră înaintea anotimpurilor, anunțând îndreptarea calendarului. Acesta a constat în suprimarea a 10 zile, restabilindu-se astfel echinocțiul de primăvară la 21 martie, în lună plină, aşa cum stabilise Sinodul I ecumenic. Papa Grigore a decis să taie 10 zile din calendar pentru a apropia  anul convenţional de cel astronomic. Deşi reforma era pur ştiinţifică, ierarhii ortodocşi din vremea aceea au refuzat această intenţie, interpretând-o în termeni politici. Treptat, toate statele occidentale au adoptat calendarul gregorian. În ce priveşte Biserica Ortodoxă Română, ea a adoptat calendarul îndreptat în 1924. Statul i s-a alăturat în 1919 - dată la care biserica şi Statul Român au trecut în mod oficial la calendarul Papei Grigore. De atunci şi în România a fost celebrată una dintre marile sărbători creştine, cea a naşterii lui Isus Cristos. Datorită însă faptului că Biserica rusă, cea sârbă, Patriarhia Ierusalimului şi un grup de preoţi de la Muntele Athos nu au adoptat calendarul gregorian, ortodocşii din toată lumea au hotărât ca serbarea Paştelui s-o facă tot după calendarul vechi. Cu alte cuvinte, Paştele a rămas captiv trecutului, în condiţiile în care Biserica Ortodoxă preferă să prăznuiască această sărbătoare după pascalia veche, până vor accepta de comun acord o altă dată, din dorinţa de a evita izbucnirea unei ireparabile schisme. Până la stabilirea unei date comune - creștinii romano-catolici şi protestanţi serbează acest praznic după calendarul gregorian, în timp ce ortodocşii îl serbează după vechiul stil al calendarului iulian. Acesta este motivul pentru care nu serbăm cu toţii Paștele în aceeași zi. Problema uniformizării calendarului se află pe agenda de lucru a viitorului mare sinod ortodox. Există speranţa că situația actuală din sânul Bisericii este provizorie şi că, odată ce toți creștinii vor accepta noua versiune a calendarului îndreptat, se va ajunge şi la serbarea unitară şi permanentă a Învierii Domnului.

Indiferent de data la care celebrăm Paștele, Isus Cristos a înviat şi a biruit, acest lucru e cert. A făcut-o pentru El şi pentru noi! Mâna lui Dumnezeu este mereu prezentă în istorie. El va călăuzi omenirea şi în prezent.