de profesor Ghita Mocan

1. Credeţi că postmodernismul influenţează adevăratul sens al Paştelui? În ce măsură credeţi că îl influenţează?

Dacă prin postmodenism înţelegem punerea sub semnul întrebării a întregii istorii, a tradiţiei şi a valorilor absolute, atunci da. Semantica spirituală a Paştelui e lovită, cred, în caracterul ei personal. Asemenea Paştelui iudaic, Paştele creştin are o dimensiune personală majoră. Tot ce s-a întâmplat cu Hristos pe cruce, în mormânt şi în Înviere are de-a face cu noi. Totul a fost pentru noi, pentru oamenii însetaţi de neprihănire. Dar, în vreme ce postmodernismul ne învaţă că totul este relativ şi mitologic, sensul acesta direct şi personal se pulverizează. Nu e singurul caz, iar creştinismul este lovit sistematic.

2. De Paşte sărbătorim moartea şi învierea Domnului. De ce credeţi că se întâmplă acelaşi lucru ca şi la Crăciun, adică „Adevăratul sărbătorit” este înlocuit cu un altul, în cazul Paştelui, de iepuraş?

Cred că „iepuraşul” învinge „Sărbătoritul” în aceeaşi manieră în care Baraba îl „învinge” pe Isus. E vorba de o aderare colectivă sedimentată de-a lungul unei istorii întortocheate. A te lega de forme şi simboluri (alegerea iepuraşului are în spate o întreagă simbolistică), este mult mai la îndemână decât de a te lega de Hristos. O mare parte a creştinilor păstrează forme împrumtate din păgânismele primelor secole, refuzându-şi conţinutul. Asimilăm marile sărbători creştine printr-o superficialitate întreţinută şi hedonistă. Detaliile gastronomice şi estetice anulează marele fapt al evenimentului şi, implicit, trăirea lui într-o manieră profundă. Aici cred că bisericile locale trebuie să intervină printr-o proclamare bine articulată şi biblică.

3. Ce părere aveţi despre acele ritualuri de crucificare din Filipine menite să atragă turiştii? (Având în vedere că sunt destul de sângeroase)

Tot ce se întâmplă în Filipine este un spectacol dizgraţios şi un sacrilegiu, aş zice. Autoflagelarea a fost mereu o ispită, dar a rămas totuşi în spaţii mai puţin vizibile. Oricum ar fi, nu este o soluţie pentru mortificare. Teologia lui Pavel este clară aici: mortificarea trebuie să aibă loc la nivelul pornirilor şi a atitudinilor. Dacă aceasta implică uneori şi corpul uman, este doar un amănunt. Nicăieri Scriptura nu ne cere să declanşăm un război deschis trupului, dar ne cere să fim vigilenţi în ceea ce priveşte posibilitatea de a păcătui „în trup”. Răstignit împreună cu Hristos se referă la firea pământească (o componentă metafizică) şi nu la ritualuri corporale.

4. Cum vedeţi cetăţeanul român de sărbători? Mai spiritual, mai religios sau dacă sărbătorile influenţează spiritualitatea românului?

E primejdios să operezi cu generalităţi. Totuşi, cred că spiritualitatea romântului este destul de slab atinsă de sărbători. Religiozitatea cred că este atinsă, atâta vreme cât înţelegem prin aceasta o sumă inofensivă de cutume şi tradiţii. În fapt, sărbătorile au devenit atât de comerciale încât nu mai reuşesc să penetreze carapacea trebuinţelor noastre imediate. Aducerea românului (şi a oricărui om, în definitiv) în proximitatea Cuvântului lui Dumnezeu cred că face minuni. În Scriptură aflăm tot ce ne trebuie despre Sărbătorit.

5. Un gând de Paşte pentru cititorii noştri.

Cred că odată cu învierea lui Isus începe o nouă lume. Adevăratul viitor al omenirii, înţeles în plenitudinea lui deplină, începea în grădină când Isus cel Înviat se adresează Mariei. Să ne lăsăm uimiţi de eveniment şi să credem că această lume nouă este chiar Împărăţia lui Dumnezeu.

interviu realizat de Marius Ivonici