Politica…PSD Oradea
Thursday, 7 August 2008 | Autor: Iulia

 PSD trăieşte!

autor: Iulia Tuns

 

“PSD-ul trăieşte. El continuă să fie implicat în viaţa politică a judeţului, sperăm, cu şi mai mari rezultate”, a afirmat Claudiu Pop, pentru cei care nu erau convinşi după alegeri de relansarea partidului.

Potrivit deciziei Biroului Permanent Naţional a fost desemnat un colectiv de coordonare a activităţilor politice a organizaţiei judeţene Bihor. Colectivul este format din 21 de persoane,  din care cei 15 primari aleşi, 2 parlamentari, 2 consilieri judeţeni: Ioan Mang şi Alexandru Retegan, Lia Pop, preşedinta organizaţiei de femei, şi Emilian Pavel preşedintele organizaţiei de tineret.

 

Scopul acestui colectiv este de “a coordona activităţile organizaţiei judeţene pentru pregătirea alegerilor parlamentare, pregătirea dosarelor candidaţilor, precum şi activităţile politice curente ale organizaţiei”, a afirmat Claudiu Pop. Activităţile organizaţiei vor fi avizate de d-l Cristian Diaconescu, în calitate de coordonator al organizaţiei judeţene a PSD Bihor. La şedinţa consiliului din 5 august 2008 s-a decis ca cei 21 să aibă o “interfaţă” formată din 4 persoane: Lia Pop, Ioan Mang, Retegan Alexandru şi Claudiu Pop.

 

Consiliul a înaintat o propunere organului de conducere de la Bucureşti în vederea lărgirii colectivului cu încă 7 persoane pentru a acoperi toate zonele judeţului.

 

“Vrem competenţă cât mai multă”

 

Lia Pop susţine că “se va merge pe competenţă” în partid. În sprijinul înţelegerii realităţii politice şi a evitării greşelilor în acest domeniu, Lia Pop a prezentat spre studiu două cărţi: “Aceşti imbecili care ne guvernează : manual lucid şi autocritic pentru uzul oamenilor politici” de Andre Santini şi “Animalul politic. O anatomie” de Jeremy Paxman. Înţelegerea teoretică a realităţii politice şi alegerea persoanelor competente în partid sunt dezideratele d-nei Pop.

 

Colecta PSD-ului pentru sinistraţi

 

“Nu este o acţiune de tip campanie electorală, ci pur şi simplu o acţiune umanitară”, a declarat Emilian Pavel, preşedintele organizaţiei de tineret. În decursul celor 2 zile de la începutul campaniei de strângere de ajutoare pentru sinistraţi s-au adunat peste o tonă de îmbrăcăminte. S-au făcut donaţii de aparate casnice, mobilier, alimente neperisabile. Campania se va încheia pe data de 8 august. Ajutoarele colectate vor fi transportate în Suceava. Transportul va fi însoţit de parlamentarul Cătălin Nechifor.  

 
Spune-ti parerea




Citeste in format pdf ultimul newsletter Promo CBEE My Yahoo StatusColegiul Biblic

Create Your Badge
  Cele mai recente ...
  Search
  • CBEE
  • Radio Ciresarii
  • Iulia Tuns
  • Adi Stirbu
  • Iulia Prodan
  • Darius Cornean
  • Estera Opre
  • Petrica Muntean
  • Emanuel Silaghi
  • Erika Meister
  • Rozica Silaghi
  •   Arhiva
    patern-shadow