Unul dintre termenii cei mai uzitaţi în discursurile filozofice din ultimii ani este „postmodernismul”. În vocabularul românilor şi-a făcut apariţia odată cu intrarea în cel de-al treilea mileniu, importat fiind din mediile academice occidentale, unde a avut parte de o lungă perioadă de incubaţie. Deşi este extrem de mult folosit, prea puţini dintre ocurenţii postmodernismului înţeleg pe deplin despre ce este vorba. Într-o coajă de nucă, postmodernismul este un curent care reprezintă punctul de convergenţă al unor tendinţe precum: deconstructivismul (sau poststructuralismul), neo-istoricismul, neo-pragmatismul, pluralismul, relativismul etc., născut din antipatia faţă intransigenţa rigorilor moderniste. Pe înţelesul tuturor, postmodernismul, înseamnă o renunţare făţişă la orice reguli şi standarde, la Realitate şi Adevăr.
Odată cu apariţia anunţului mortuar al lui Dumnezeu, făcut de Nietzsche (considerat de mulţi primul filozof postmodernist), omul a devenit liber să creadă orice şi să se comporte oricum, fără a permite cuiva să-l judece pentru atitudinile şi acţiunile sale. Aşa se face că, dând drumul bolovanului independenţei faţă de Dumnezeu din vârful filozofiei umaniste, am ajuns să trăim într-o cultură în care „fiecare face ceea ce este drept în ochii lui”. Provocările pentru Biserica lui Cristos sunt extraordinare. Aşa cum apostolul Pavel a înfruntat religia umanistă din zilele sale (Fapte 17:18-34), la fel creştinii temători de Dumnezeu trebuie să înfrunte pluralismul contemporan, fiind gata să prezinte Adevărul absolut, atât în forma sa propoziţională (Sfintele Scripturi), cât şi în formă personală (Isus Cristos). Pentru realizarea unui astfel de demers, avem nevoie de oameni bine pregătiţi, care, asemenea fiilor lui Isahar din zilele lui David, trebuie să fie capabili să înţeleagă vremurile în care trăiesc (cf. 1 Cronici 12:32). A ne mulţumi cu mai puţin de atât, a sta nepăsători şi a nu lua seama la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, înseamnă, aşa cum spunea episcopul J.C. Ryle, „un soi jalnic de creştini”. Aşa cum Cristos S-a împotrivit curentelor religioase bolnave din vremea Sa, aşa cum Pavel a stat drept înaintea ereziilor filozofice ale stoicilor şi epicurienilor şi aşa cum Martin Luther s-a împotrivit sistemului papal corupt, creştinismul începutului de secol XXI are nevoie de oameni care să recunoască pericolele ce se abat peste Biserică şi de a înfrunta spiritul secular diabolic ascuns sub masca pluralismului şi relativismului din postmodernitate.
Credem că studenţii Colegiului Biblic Est European din Oradea pot fi folosiţi de Dumnezeu pentru a îndrepta faţa oamenilor afectaţi de aceste curente, înspre El. Pornind de la premiza că au ajuns la cunoaşterea personală a Adevărului, ei trebuie să fie gata să spună: „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos” (cf. 1 Corinteni 10:5).
drd. Bebe Ciaușu
profesor de Biserica în Postmodernism