Sâmbătă, 16 mai, a avut loc la Agigea Constanţa, la Centrul Român de Studii Transculturare, un simpozion cu tema GLOBALIZAREA - IMPEDIMENT SAU OPORTUNITATE PENTRU MISIUNE. Colegiul Biblic Est European a prezentat un referat pe tema, MISIUNEA CREŞTINĂ, ÎN CONTEXT GLOBAL - PROVOCĂRI ŞI OPORTUNITĂŢI, eseu realizat de către profesorul Bebe Ciauşu şi prezentat de către Florin Iosif.
 Misiunea creştină în context global -
provocări şi oportunităţi
Data: 16.05.2009 Drd. Ciauşu Bebe
Misiunea creştină în context global - provocări şi oportunităţi.
Introducere
Faptul că lumea a devenit din ce în ce „mai mică” în ultimele decenii îşi găseşte ecoul în sloganul megacompaniei IBM: „Soluţii pentru o planetă mică”. Datorită tehnologiei media, din ce în ce mai sofisticată, dar, în acelaşi timp tot mai accesibilă omului de rând, Terra a devenit, aşa cum spunea Marshall McLuhan în extraordinara lucrare The Gutenberg Galaxy: The Making of Typographic Man (1962), un fel de „sat global”.[1] Oameni de toate vârstele, care nu se cunosc între ei, pot comunica aflându-se la distanţe de mii sau zeci de mii de kilometri prin intermediul internetului sau telefonului mobil, fără a se deplasa de pe scaunul din birou. Prin urmare, globalizarea este un curent în care lumea întreagă este prinsă şi cu care, fie că vrea fie că nu, trebuie să se obişnuiască. Şi cum creştinii, de orice nuanţă ar fi, fac parte din această lume, în cele din urmă vor trebui şi ei să se obişnuiască cu acest curent. Întrebarea este dacă globalizarea este un obstacol sau o oportunitate pentru ei în a promova valorile Sfintelor Scripturi şi a duce mesajul Evangheliei până la marginile pământului? Îi ajută în împlinirea Marii Trimiteri sau mai mult îi încurcă? În cele ce urmează vom aborda această temă a misiunii creştine în context global şi vom încerca să răspundem întrebărilor ridicate mai sus.
- Aspecte negative ale globalizării
A defini „globalizarea” este o provocare extraordinară, deoarece nu există un consens universal acceptat asupra înţelesului ei. Întrebat fiind ce este globalizarea, un student a răspuns: „Nu pot defini ce este globalizarea, dar o pot explica.” „Cum aşa?” a întrebat profesorul. „Păi, globalizarea se poate explica foarte uşor prin moartea prinţesei Diana. O prinţesă englezoaică, care avea un iubit egiptean a avut un accident într-un tunel francez, aflându-se într-o maşină germană cu motor olandez, condusă de un belgian, beat cu whisky scoţian, urmărită fiind de paparazzii italieni pe motociclete japoneze.”
În lumina acestui exemplu, ne vom mulţumi să spunem că globalizarea este un fenomen extrem de complex, care se manifestă în diferite domenii şi pe diferite niveluri. Deşi o majoritate covârşitoare o leagă de domeniul economic, ea nu este în mod exclusiv un fenomen economic, ci are puternice valenţe politice, culturale şi religioase. Ea poate fi un fenomen, o strategie, o ideologie sau toate la un loc.[2] Este mai degrabă un neologism folosit pentru a descrie schimbările apărute în societatea contemporană din pricina creşterii comerţului şi a investiţiilor, a căderii barierelor şi interdependenţei dintre state, a dezvoltării mijloacelor de comunicare şi transport şi a guvernării de tip monopol. În consecinţă, deşi acest „fenomen” a fost denumit generic „globalizare”, ascunde mai multe decât lasă să se înţeleagă.
A. Mai multe investiţii, mai multă sărăcie - crize economice globale
Nu mai este un secret pentru nimeni că globalizarea economiei subminează dezvoltarea economică reală prin crearea unei imagini deformate a ei. Criza financiară prin care lumea întreagă trece din Octombrie 2008 este un exemplu relevant al acestei stări de fapt. Mondializarea anumitor afaceri a însemnat pentru cei bogaţi o ocazie de a se îmbogăţi şi mai mult, şi aceasta într-un timp relativ scurt, făcând ca prăpastia dintre ei şi cei săraci să se adâncească tot mai mult. De fapt, din această perspectivă, globalizarea este un paradox, aşa cum spunea Zygmund Bauman: „ea fiind extrem de avantajoasă pentru cei puţini, excluzându-i sau marginalizându-i pe cei mai mulţi”.[3] Vasile din Cezareea Capadociei, cunoscut ca „Sfântul Vasile cel Mare” spunea pe la jumătatea secolului al IV-lea că: „Toate cele ce se dezvoltă încetează să se mai dezvolte atunci când ajung la măsura lor normală, în timp ce banii celor lacomi continuă să crească în timp fără limită”.[4]
Prin crize financiare şi economice, aşa numiţii „global players” ruinează peste noapte economii naţionale în urma cărora milioane de oameni îşi pierd locurile de muncă. Doar în România, Comisia Naţională de Prognoză estimează că până la finele anului 2009 vor fi aproximativ 800.000 de şomeri, urmând ca cifra să depăşească până la sfârşitul lui 2010 un milion de şomeri. Mai mult, sistemele de asigurări sociale sunt desfiinţate, pensiile, sănătatea şi educaţia transformându-se pe zi ce trece în simple mărfuri.
B. Mai multe tratate de pace, mai multă violenţă - internaţionalizarea violenţei
Din cauza crizelor economice mondiale, globalizarea a creat foarte mulţi perdanţi şi foarte puţini câştigători, ceea ce a condus la o amplificare a instabilităţii politice şi militare, un motiv sufiecient pentru o înarmare globală justificată, militarizare şi suprimare a drepturilor democratice. Cei asupriţi s-au simţit, în consecinţă, îndreptăţiţi să se apere sau chiar să răzbune asupririle de care au avut parte apropiaţii lor, aşa că au luat naştere tot mai multe organizaţii teroriste. Chiar dacă terorismul a existat de multă vreme, în zilele noastre, din cauza înlesnirii circulaţiei în lume, acesta a cunoscut o dezvoltare alarmantă. Cel mai relevant exemplu pe care-l putem aminti aici este cel al organizaţiei al-Qaeda, care nu acţionează dintr-o singură locaţie sau o singură ţară, ci are oameni răspândiţi în majoritatea ţărilor lumii. Aşa se face că mulţi oameni sunt înspăimântaţi de gândul că trăiesc în acelaşi „sat global” cu oameni extrem de violenţi.[5]
Mai mult, globalizarea a condus la o creştere dramatică a violenţei sexuale împotriva femeilor şi copiilor, traficul transfrontalier cu femei şi copii fiind doar un exemplu. Ei sunt cel mai adesea victimele nevinovate ale războaielor globalizate. Din acest punct de vedere, globalizarea este un proces prin care proliferarea răului devine tot mai vizibilă, tehnologizată şi complexă.
C. Mai multe discuţii, mai puţină comunicare - inadaptarea socială
Unul dintre cele mai vizibile aspecte negative ale globalizării este legat de mondializarea sistemelor media. Internetul a oferit posibilitatea tinerilor să lege relaţii cu prieteni virtuali, pe care nu i-au văzut şi nu i-au cunoscut niciodată cu adevărat. În spatele unei vorbării fără sfârşit aceştia ascund o lipsă a capacităţii reale de comunicare. Vorbesc foarte mult, dar, de fapt, comunică foarte puţin. Din această perspectivă, teoreticianul media Josua Meyrowitz, vorbeşte despre aşa numitele „societăţi electronice” în cadrul cărora tinerii devin pur şi simplu „electronici”: relaţionează doar cu ajutorul internetului, lucrează de acasă cu ajutorul internetului, îşi primesc banii virtuali pentru munca prestată într-un cont virtual, îşi fac cumpărăturile la un magazin virtual şi mai rămâne doar să se hrănească virtual.[6] Nu mai este nevoie nici să meargă la şcoală pentru că foarte multe şcoli din lumea întreagă (începând cu nivelul primar şi terminând cu cel postuniversitar) oferă posibilitatea de a studia online. Folosind în mod exagerat toate aceste tehnici moderne menite să uşureze viaţa omului, acesta ajunge pur şi simplu un exemplar electronic, incapabil să comunice şi să se adapteze social.
D. Mai multe religii, mai puţină spiritualitate - pluralism religios Tot mai mulţi occidentali aderă la religiile orientale, precum budismul sau hinduismul, nu neapărat din nevoia de a fi împliniţi spiritual, ci pentru că este un trend. Multe vedete din domenii precum televiziunea, filmul, muzica, sportul devin adepte ale unor astfel de religii, lăsând impresia fanilor că au făcut cea mai bună alegere. Este foarte cunoscut faptul că numărul adepţilor occidentali ai Cabalei au crescut extrem de mult după ce Madona, soţul ei, Guy Ritchie şi solistul trupei Rolling Stones, Mick Jagger au devenit adepţi ai acestei filozofii religioase. De asemenea, numărul budiştilor occidentali a crescut extrem de mult după ce actorii americani Harison Ford, Richard Gere, Keanu Rives, Steven Seagal şi Angelina Jolie cântăreţi precum Sting şi Tina Turner, sportivi ca Roberto Baggio şi Tiger Woods au declarat că au devenit budişti. Scientologia a luat avânt abia în ultimele două decenii, după ce starurile internaţionale Tom Cruise, John Travolta, Will Smith şi Jim Carey au devenit adepţi ai scientologiei. Indiferent dacă sunt practicanţi fervenţi ai religiilor pe care le-au adoptat sau nu, toţi aceştia au devenit simboluri ale spiritualităţii globalizate. Este regretabil că occidentalii aderă cu foarte mare uşurinţă la religiile orientale doar pentru a avea ce povesti după o şedinţă de yoga sau meditaţie transcendentală.
- Aspecte pozitive ale globalizării
Deşi aspectele negative ale globalizării sunt cele mai vizibile, aceasta are şi aspectele ei pozitive de care nu trebuie să ne îndoim. Creştinii nu trebuie să facă greşeala de „a arunca copilul odată cu apa din albie”, adică de a respinge orice este legat de globalizare, deoarece pe lângă provocările pe care ni le pune înainte, globalizarea ne oferă şi oportunităţi nemaiîntâlnite de a face misiune creştină. Mai degrabă trebuie să identificăm aspectele ei negative pentru a ne delimita de ele şi, în aceeaşi măsură, trebuie să identificăm aspectele ei pozitive pentru a le folosi la lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.
Dacă Domnul Cristos a venit în lume ca s-o mântuiască şi ne-a responsabilizat pe noi să ducem mesajul mântuirii „până la marginile pământului“, trebuie să facem lucrul acesta cu înţelepciune astfel încât „să ne păstrăm neîntinaţi de lume” (cf. Iacov 1:27), promovând în acelaşi timp valorile morale ale Sfintelor Scripturi oriunde mergem. Într-o declaraţie a Cultelor din România avansată demnitarilor care s-au ocupat cu integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, semnată de toţi liderii cultelor recunoscute oficial, se precizează că: „Procesul de unificare, care vizează în mare măsură unificarea economică, poate fi deplin în condiţiile în care se realizează o îmbogăţire spirituală europeană. Păstrându-şi identitatea spirituală proprie, modelată în decursul istoriei alături de celelalte ţări europene, contribuţia României va spori valoarea tezaurului spiritual şi cultural european”.
Prin această declaraţie, liderii cultelor din România au dorit să afirme clar că ţara noastră are multe de primit din partea occidentului din punct de vedere politic, economic şi militar în cadrul procesului de globalizare sau integrare europeană, dar, în acelaşi timp trebuie să aibă tăria de a-şi afirma valorile culturale şi spirituale. Dacă occidentul, altădată promotor al creştinismului reformat a pierdut pe drum valorile în care a crezut, noi suntem datori să-i aducem aminte că nici un stat nu poate funcţiona normal în lipsa normelor etice şi morale impuse de Sfânta Scriptură.
Aşadar, vremurile s-au schimbat. Lumea nu mai este ce a fost. Dar Dumnezeul nostru „...este Acelaşi ieri, azi şi în veci” (cf. Evrei 13:8). Aceasta înseamnă că, deşi este necesar ca metodele să se schimbe, mesajul trebuie să rămână acelaşi. Provocările noi cer metode noi, dar niciodată cu preţul sacrificării mesajului. Avem la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru a face auzit glasul lui Cristos în lume, prin care cheamă oamenii la mântuire. Trebuie doar să ştim să profităm în mod înţelept de aceste facilităţi. Domnul Isus Însuşi a spus: „Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii!” (Matei 10:16).
Deşi am putea fi îngrijoraţi din cauza faptului că unele lucruri par scăpate de sub control în acest ocean al globalizării, noi suntem urmaşii Domnului Cristos care poate linişti orice furtună. Noi nu suntem lăsaţi singuri să luptăm împotriva valurilor de criză economică, politică, militară, morală sau spirituală, ci Îl avem de partea noastră pe Cel ce a spus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:19-29 - subl. ns.).
În ceea ce priveşte aspectele pozitive ale globalizării, putem menţiona:
A. Posibilitatea de a călători mult mai uşor, rapid şi ieftin în toată lumea Datorită eficientizării transporturilor, creştinii pot ajunge mult mai uşor, rapid şi ieftin în locuri îndepărtate ale lumii decât oricând înainte. Din acest punct de vedere, globalizarea este un atu în vederea împlinirii Marii Trimiteri. Dacă ţinem cont că până în urmă cu câţiva ani creştinilor români (şi nu numai lor) le era restricţionată intrarea în foarte multe ţări ale lumii pentru a duce mesajul mânturii, ceea ce se întâmplă acum, în context global, este o adevărată binecuvântare. Eliminarea vizelor pentru majoritatea ţărilor din Europa şi chiar din lume, facilitează călătoria misionarilor. Într-o oarecare măsură, vremea noastră se asemănă cu cea în care Domnul nostru Şi-a trimis ucenicii să ducă Evanghelia până la marginile pământului. Instaurarea „Păcii Romane” (Pax Romana) în întregul imperiu a făcut posibilă călătoria creştinilor între graniţele uriaşului imperiu şi, implicit, expansiunea creştinismului. De altfel, se spune că Imperiul Roman a fost primul model de globalizare a lumii.[7] Înainte de naşterea lui Cristos, lumea era împărţită în ţări şi religii separate şi ostile una faţă de alta. Acestea erau nişte bariere de netrecut pentru lucrarea misionară, dar au fost dărâmate în preajma venirii lui Cristos. Atunci cea mai mare parte a lumii civilizate a format un singur imperiu, iar urmaşii lui Cristos când au văzut uşile naţiunilor larg deschise şi că puteau călători oriunde fără oprelişti, au profitat din plin. Deşi nu aveau la dispoziţie mijloacele moderne de transport pe care le avem noi, ei au împânzit întrega lume şi au dus Vestea Bună pretutindeni. Creştinii secolului XXI trebuie să urmeze modelul înaintaşilor lor.
B. Posibilitatea de a comunica mai uşor, rapid şi ieftin în toată lumea Sociologul german Ulrich Beck spunea că, „într-un anume fel, globalizarea se referă la faptul că nimic din ceea ce se întâmplă pe această planetă nu mai poate fi numit «eveniment local». Toate invenţiile, victoriile şi catastrofele devin cunoscute în întreaga lume într-un timp record, ceea ce înseamnă că ne afectează pe toţi într-o măsură mai mare sau mai mică”.[8] Niciodată înainte lumea nu a avut posibilitatea să comunice atât de uşor şi rapid ca astăzi. Dacă ne întoarcem din nou la vremea creştinismului primar, urmaşii lui Cristos au profitat din plin de faptul că limba greacă era lingua franca, limba vorbită peste tot între graniţele imperiului.[9] Nu au stat prea mult pe gânduri şi au comunicat credinţa creştină în această limbă. Mai mult, Noul Testament a fost scris în limba greacă şi nu în ebraică sau aramaică, ceea ce înseamnă că urmaşii lui Cristos au făcut tot posibilul să ajungă la semenii lor într-un mod pe care-l puteau înţelege şi accepta.
Astăzi mulţi creştini se grăbesc să catalogheze globalizarea ca fiind „Noul Turn Babel”, iar limba engleză ca fiind limba „Noii Ordini Mondiale” în loc să vadă oportunitatea de a ajunge la cei neevanghelizaţi folosind limbajul lor. Este adevărat că astăzi limba engleză este a doua limbă vorbită pe glob (aprox 510 milioane de vorbitori), după mandarina (vorbită de peste 1,2 miliarde oameni), dar de ce trebuie creştinii să-şi bage capul în nisip ca struţii, refuzând să vadă pericolele în loc să vadă oportunităţile. Să fie oare din cauză că nu-şi înţeleg responsabilitatea sau că o înţeleg, dar fug de ea? De ce nu urmează exemplul primilor creştini folosind toate uneltele care le sunt puse la dispoziţie?
C. Posibilitatea de a face misiune în toată lumea Într-o lume secularizată, în care predomină sincretismul religios, creştinii au marea datorie de a duce mesajul Veştii Bune că Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14:6) şi că El a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut (cf. Luca 19:10). Biserica este un actor ce trebuie să-şi joace rolul într-o piesă universală scrisă şi pusă în scenă de Marele Autor. Dacă ea nu-şi ia rolul în serios, nimeni altcineva nu va putea să joace rolul în locul ei.
În această piesă, creştinii evanghelici din România joacă un rol foarte important. Având peste 500.000 de membri (mai mulţi decât în toate celelalte ţări ale Europei de Est la un loc), bisericile evanghelice din România au un potenţial extraordinar de a face misune internă şi internaţională. În genere, când vorbim despre misiune, ne referim la trei domenii sau niveluri diferite: M1 - misiune în cadrul propriei culturi şi limbi, M2 - misiune în cadrul unor culturi şi limbi nu foarte diferite (aici pot intra şi vorbitorii aceleiaşi limbi care trăiesc în alte culturi) şi M3 - misiune în cadrul unei culturi şi limbi total diferite. Aceste trei niveluri ale misiunii creştine sunt desprinse din porunca Domnului Isus pe care o găsim în Faptele Apostolilor 1:8: „Ci voi veţi primi o putere când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului“. Haideţi să aruncăm o scurtă privire asupra fiecărui nivel în parte pentru a vedea felul în care creştinii evanghelici din România îşi pot îndeplini responsabilitatea misionară.
a) M1 - misiunea în cadrul aceleiaşi culturi şi limbi. Dacă spuneam anterior că bisericile evanghelice din România numără puţin peste 500.000 de membri, aceasta înseamnă că mai rămân aproximativ 20 de milioane de conaţionali de-ai noştri pe care trebuie să-i evanghelizăm. Chiar dacă majoritatea au intrat deja de multe sau foarte multe ori în contact cu Evanghelia, fără a lua însă o decizie pentru Cristos, responsabilitatea noastră este să le vorbim mereu despre dragostea lui Dumnezeu.
b) M2 - misiunea în cadrul unor culturi şi limbi nu foarte diferite sau chiar printre vorbitorii aceleiaşi limbi dar care trăiesc în alte culturi. Statisticile spun că astăzi există aproximativ 26,5 milioane de vorbitori de limbă română, dintre care 21% trăiesc în afara graniţelor României, adică aproximativ 5 milioane de oameni.[10] Misionarii care au mers să ducă Evanghelia unor astfel de oameni spun că acesta este terenul cel mai împietrit pentru semănarea Cuvântului. Cei mai mulţi sunt plecaţi pentru a munci, ceea ce fac în fiecare zi din săptămână, şi niciunde în agenda lor nu încape o zi liberă pentru a merge la biserică. Dacă totuşi au o zi liberă, preferă să se odihnească sau să-şi caute altă slujbă. Cu toate acestea, responsabilitatea noastră este să ajungem şi la ei cu Vestea Bună. Este greu, dar nu imposibil!
c) M3 - misiunea în cadrul unor culturi şi limbi total diferite. Din cauza alianţelor politice ale României cu ţările arabe sau comuniste, românii au acces în aceste ţări unde misionarii din vest intră mult mai greu. Studenţi români din Oradea (fie de la Universitatea Emanuel, fie de la CBEE) fac în fiecare an misiune în astfel de ţări. Mai mult, în ultimii ani, ţări ca Iran, Irak, India, Kenia, Tibet sau China au primit mulţi misionari temporari sau permanenţi din România.
Putem spune astfel, că bisericile evanghelice din România nu sunt novice în ceea ce priveşte misiunea în context global, însă, constatăm că pe măsură ce cresc oportunităţile de a face misiune, devenim tot mai nepăsători. Oare de ce? Să fie din cauză că ne-am lăsat seduşi prea mult de ofertele lumii şi am uitat de cele cereşti? Sau să fie din cauză că am uitat că nu mai este mult şi „Cel ce vine, va veni şi nu va zăbovi“? (cf. Evrei 10:37). Biserica lui Cristos trebuie să redescopere frumuseţea misiunii şi faptul că nu există pentru propriul interes al membrilor ei, trebuie să redescopere că există pentru a mărturisi despre harul lui Dumnezeu manifestat în jertfa Domnului Isus, că este „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi L-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestească puterile minunate ale Celui ce a chemat-o din întuneric la lumina Sa minunată” (cf. 1 Ptru 2:9 - subl. ns.).
Gene Getz, leagă misiunea de însăşi sănătatea spirituală a Bisericii:
Credincioşii au nevoie… de trei experienţe vitale pentru a creşte în maturitate creştină. Au nevoie de o învăţătură biblică bună, care le conferă stabilitate teologică şi duhovnicească; au nevoie de relaţii profunde şi împlinitoare atât unii cu alţii, cât şi cu Isus Cristos; şi au nevoie să vadă oameni venind la Isus Cristos ca rezultat al mărturiei lor comunitare şi individuale pentru lumea necreştină.[11]
Una dintre cele mai mari şi frecvente greşeli făcute de creştini este aruncarea responsabilităţii misiunii doar pe umerii celor special desemnaţi pentru aceasta, respectiv, misionarii şi evangheliştii. Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre faptul că unii au o vocaţie specială pentru misiune şi evanghelizare şi sunt chemaţi şi puşi deoparte de Dumnezeu pentru astfel de lucrări, dar lucrarea de mărturisire a Veştii Bune este datoria fiecăruia. Biserica Primară a cunoscut adevărata expansiune atunci când toţi membrii ei s-au implicat în această lucrare. Până şi detractorii Bisericii au recunoscut urmările implicării tuturor creştinilor în lucrarea de misiune. Istoricul Edward Gibbon, care nu simpatiza deloc cu creştinismul, a recunoscut că Evanghelia ajunsese pe ţărmurile Indiei până în anul 46 d. Cr. şi chiar până la graniţele Chinei până în anul 61 d. Cr.[12] Tertulian, apologetul creştin care a trăit în jurul anului 200 d. Cr., le spunea contemporanilor săi: „Nu suntem decât de ieri şi am umplut fiecare loc printre voi - oraşe, insule, fortăreţe, târguri, chiar şi taberele, triburile, armata, palatul, senatul, forumul - nu v-am mai lăsat nimic, decât templele dumnezeilor voştri”.[13] Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Gibbon spunea că în Biserica Primară „datoria cea mai sfântă a unui nou convertit devenea răspândirea printre prietenii şi rudele sale a binecuvântării inestimabile pe care o primise”.[14]
Binecunoscutul istoric al Bisericii, Adolf von Harnack, spunea că:
Cei mai de succes misionari ai religiei creştine nu au fost învăţătorii obişnuiţi, ci înşişi creştinii, în virtutea loialităţii şi a curajului lor… Caracteristica fundamentală a acestei religii era ca fiecare creştin, care îşi mărturisise credinţa cu toată seriozitatea [prin botez], trebuia să se dovedească apt şi pentru a o propovădui… Nu putem ezita să credem că Marea Trimitere a creştinismului a fost, în realitate, realizată prin intermediul misionarilor neoficiali.[15]
Misiunea nu este doar pentru o categorie specială de creştini, ci este chemarea şi responsabilitatea tuturor. Orice creştin autentic (născut din nou) trebuie să conştientizeze că Marea Trimitere îl priveşte personal. De asemenea, trebuie să realizeze că nu există chemare mai mare pentru creştini decât să fie „lucrători împreună cu Dumnezeu” (cf. 1 Cor 3:9). Dumnezeu ne face harul să lucrăm în parteneriat cu El, chiar şi în aceste vremuri tulburi, la lărgirea Împărăţiei Sale pe pământ şi implicit la împlinirea planului Său veşnic. Să nu uităm că „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii!” - „Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său” (Luca 10:2).
Concluzie
Globalizarea nu este o provocare nouă pentru creştinism, dar este fenomenul cel mai complex pe care a trebuit să-l confrunte vreodată. Pregătită de peste 2000 de ani şi adusă pe scena istoriei cu ajutorul uriaşei evoluţii tehnologice şi informaţionale, concretizată, printre altele, în existenţa lumii digitale, anularea libertăţilor tradiţionale şi eliminarea barierelor transfrontaliere, globalizarea aduce în faţa noastră atât provocări nemaiîntâlnite, cât şi oportunităţi nemaiîntâlnite. Creştinii trebuie să ceară înţelepciunea de care au nevoie pentru a şti cum să facă faţă provocărilor globalizării şi cum să profite la maxim de oportunităţile oferite.
Ea trebuie să transforme înţelegerea noastră cu privire la cine este „aproapele nostru”, pentru că nu mai avem de-a face cu proximitatea spaţială în definirea „aproapelui”. Aproapele nostru este orice locuitor al acestui „sat global” şi, dacă avem posibilitatea de a ajunge la el, trebuie să ne asumăm şi responsabilitatea de a-i vesti Evanghelia.
[1] Deşi McLuhan înţelegea prin expresia „sat global” o înlesnire a călătoriilor prin intermediul facilităţilor oferite de electrificarea celei mai mari părţi a lumii civilizate, astăzi expresia este folosită cu preponderenţă pentru a vorbi despre lumea cibernetică, despre World Wide Web. Vezi Marshall McLuhan, The Gutenberg Galaxy: The Making of Typographic (Toronto: University of Toronto Press, 1962), 108.
[2] A.G. Hopkins (ed.) Globalisation in World History, (London: Pimlico, 2002), 3.
[3] Zygmunt Bauman, Globalizarea şi efectele ei sociale, (Filipeştii de Târg: Ed. Antet, 2003), 263.
[4] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi 14, 3, P.G. 25, 276, A, cf. Georgios Mantzaridis, Globalizare şi universalitate, himeră şi adevăr, (Bucureşti: Ed. Bizantină, 2002),13.
[5] Wayne Ellwood, The Nonsense Guide to Globalization (2001), 11.
[6] Josua Meyrowitz, „The Three World of Strangers” în Annals of Americans Geographers, vol 80 (1989), 129-132.
[7] Nikolai Berdiaev, Sensul istoriei, (Iaşi: Editura Polirom, 1996), 121.
[8] Ulrich Beck, What is Globalization? (Cambridge: Polity Press, 2000), 11.
[9] Cf. James Montgomery Boyce, Fundamente ale Credinţei Creştine (Oradea: Ed. I.B. „Emanuel”, 2000), 524.
[10] Cf. Russell D. Mitchell, Oportunităţi strategice pentru evanghelizare (1998), 1.
[11] Gene Getz, Sharpening the Focus of the Church, (Chicago: Moody Press, 1974), 80.
[12] Edward Gibbon, The Decline and the Fall of Roman Epire, vol 1 (New York: Random House), 388.
[13] Tertulian, Apology, cap. 37, ed. Alexander Roberts şi James Donaldson (Grand Rapids, Mich.: eerdmans, 1963), 45.
[14] Gibbon, The Decline and the Fall of Roman Epire, 388.
[15] Adolf von Harnack, The Mission and Expansion of Christianity in the first Three Centuries (New York: Harper, 1961), 366.
|
