Năbădăioasă mai poate fi și apologetica uneori. Istoria este martora unor adevărate demonstrații de forță întru apărarea credinței. Pusă în discuție atât de evrei cât și de păgâni, religia creștină a trebuit să își construiască apologia pe mai multe planuri. Tratatele care au ajuns până la noi descriu cutezanța și erudiția apărătorilor. Dar când apologetica devine armă confesională, iar apologetul sfidează celelalte denominațiuni, atunci lucrurile stau cu totul altfel.
Teofan Zăvorâtul, venerat ca și sfânt în Biserica Ortodoxă, a lăsat moștenirii apologetice o astfel de mostră. Se numește Cum să vorbim cu ereticii și așează Biserica Ortodoxă pe soclul infailibilității exclusive. După cum vom vedea, toate celelalte tradiții creștine (devnite mai târziu denominații cu recunoaștere legală) sunt considerate simple sofisticării. Aflăm cum papa, prin sofisticăria lui, s-a însepărtat de Biserică. Iată prima treaptă a căderii în minciună și întuneric (p. 8). Protestanții - prin alte sofisticării - au căzut și ei pradă înșelăciunii și s-au îndepărtat de catolicism. A doua treaptă spre tenebrele minciunii a fost și ea atinsă. Pe linia descendentă s-au înscris apoi anglicanii, pășind primejdios pe cea de-a treia treaptă a întunericului. În fine, pe ultima treaptă pășește predicatorul. Bănuim că este vorba, generic, de mișcarea neoprotestantă. Acest predicator merge din casă în casă întru înșelarea ortodocșilor pioși (p. 9). Tratatul devine de la acest moment o răfuială indirectă cu acest înșelător. Mai jos de atât nici că se poate. A da crezare cuvintelor lui amăgitoare este cea mai grozavă cădere de care te poți face vinovat. În acest fel, treaptă după treaptă, creștinătatea (în special cea occidentală) a decăzut jalnic și iremediabil. Sofisticării… și atât.
Ce tablou trist! Mișcările creștine - exceptând ortodoxia - apar ca lipsite de lumina revelației și coborând într-un întuneric dens. Presupusa întoarcere spre lumină are o încărcătură clar confesională. Te întorci prin renegarea propriei tradiții sau confesiuni; iar dacă nu, în fața ta se cască tenebre înfiorătoare.
Suntem, prin urmare, puși în fața unei retorici de tip medieval. Un radicalism visceral proliferează strident, conducând la atitudini fariseice. Întreaga creștinătate este privită în alb sau negru; lumină sau întuneric. Din păcate acest tip de reducținism nu este singular, iar primejdia paște orice confesiune creștină. O mai largă înțelegere a fenomenului, mai mult bun simț și o ancorare concretă în Sfânta Scriptură ne pot pune la adăpost. Iar cât privește apologetica, să o folosim mai degrabă în dialogul interreligios. Dacă așa a fost la început, de ce nu am lăsa-o și acum să-și împlinească misiunea. Doamne ajută!
Un Comentariu la articolul “Vremea sofisticăriilor?”
“Sofisticăriile” par a fi o replică dată la “Dominus Iesus” scris de Papa Ratzinger. Totuşi poziţia bisericii catolice mi se pare puţin mai echilibrată şi realistă.
Voi traduce punctul 17 din Dominus Iesus. Voi încerca să fiu cât mai corect şi vă rog să-mi scuzaţi eventualele greşeli gramaticale. Lucrurile în paranteză sunt adeugate de mine.
“Există deci o unică Biserică a lui Hristos, care se identifică în Biserica Catolică, guvernată de Succesorul lui Petru şi de Vescovii care sunt in comuniune cu el.
(Acum vorbeşte de biserica ortodoxă)
Bisericile care, cu toate că nu sunt în perfectă pertăşie cu Biserica Catolică, rămîn unite bisericii catolice prin legături foarte strânse, cum este succesiunea apostolică şi valabila Euharistie. Deci şi în aceste biserici este prezentă şi în acţiune Biserica lui Hristos, chiar dacă lipseşte părtăşia deplină cu Biserica catolică, deoarece nu acceptă doctrina catolilcă în ceea ce priveşte Întâietatea care, după voia lui Dumnezeu, o are Vescovul Romei şi care o exercită asupra întregii biserici.
(Acum vorbeşte de bisericile protestante şi neoprotestante)
În schimb comunităţile ecleziastice care nu au conservat Episcopatul valid şi substanţa genuină şi integră a tainei euharistice, nu sunt Biserici în sens propriu; totuşi cei botezaţi sunt prin Botez încorporaţi în Hristos şi, din această cauză, sunt într-o anumită părtăşie, chiar dacă imperfectă, cu Biserica. Botezul într-adevăr prin el însuşi tinde la o completă dezvoltare a vieţii în Hristos printr-o integră profesare de credinţă, iar Euharestia este plina părtăşie în biserică.
Credincioşii nu pot deci să-şi imagineze Biserica lui Hristos ca şi suma - diferenţiată şi într-un anumit mod unitară impreună – Bisericilor şi Comunităţilor ecleziastice; nici nu trebuie să creadă că Biserica lui Hristos astăzi nu mai există nicăieri şi că din acest motiv ea este doar obiect de căutare a tuturor Bisericilor şi Comunităţilor. Defapt elementele acestei Biserici există deja închiegate în plinătatea lor în Biserica Catolică, şi fără aceeaşi plinătate în celelalte Comunităţi.
(Foarte important)
Deci, însuşi Bisericile şi comunităţile separate, chiar dacă credem că au lipsuri, în ceea ce priveşte misterul salvării nu sunt în nici un caz lipsite de semnificaţie şi greutate. Deoarece Duhul lui Hristos nu ezită să se folosească de ele ca şi mijloace ale salvării, a cărei valoare provine din însuşi plinătatea harului şi din adevărul care a fost încredinţat Bisericii Catolice.
Lipsa de unitate intre creştini este sigur o rană pentru Biserică; nu în sensul căci este lipsită de unitate, ci deoarece despărţirea este un obstacol a plinei realizări a universalităţii sale în istorie.” Fine
Văd o atitudine diferită a celor două biserici.
Personal văd Dominus Iesus al Papei Ratzinger, o pledoarie pentru Adevărul Apsolut într-o lume postmodernă care ar dori să relativizeze totul. Papa nu a negat faptul caci şi “sofisticăriile” pot fi salvate, clar prin Biserica Catolică la ce va-ţi fi aşteptat, dar măcar din perspectiva lui de catolic si de “Petru” este cât de cât realist. Lumea post modernă deabea aşteptâ ca creştinismul să relaativizeze totul şi în acest scop cred eu că Papa a declarat căci “singura Biserică vrută de Cristos este Biserica Catolică”.
Atitudinea Bisericii Ortodocse în schimb mi se pare chiar răutăcioasă şi disperată. Însuşi titlul “Cum să vorbim cu ereticii” dă dovadă de mîndrie ieftină.
Personal mulţumesc lui Dumnezeu căci aceasta nu reprezintă toată Biserica Ortodocsă. Sunt şi preoţi Ortodocşi plini de dragoste şi de Înţelepciunea care vine de sus. Mă rog ca Dumnezeu pe aceştia să-i promoveze şi să-i pună în frunte, nu tot felul de sofisticăreli…
“Sofisticăriile” par a fi o replică dată la “Dominus Iesus” scris de Papa Ratzinger. Totuşi poziţia bisericii catolice mi se pare puţin mai echilibrată şi realistă.
Voi traduce punctul 17 din Dominus Iesus. Voi încerca să fiu cât mai corect şi vă rog să-mi scuzaţi eventualele greşeli gramaticale. Lucrurile în paranteză sunt adeugate de mine.
Sursa:http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_con_cfaith_doc_20000806_dominus-iesus_it.html
“Există deci o unică Biserică a lui Hristos, care se identifică în Biserica Catolică, guvernată de Succesorul lui Petru şi de Vescovii care sunt in comuniune cu el.
(Acum vorbeşte de biserica ortodoxă)
Bisericile care, cu toate că nu sunt în perfectă pertăşie cu Biserica Catolică, rămîn unite bisericii catolice prin legături foarte strânse, cum este succesiunea apostolică şi valabila Euharistie. Deci şi în aceste biserici este prezentă şi în acţiune Biserica lui Hristos, chiar dacă lipseşte părtăşia deplină cu Biserica catolică, deoarece nu acceptă doctrina catolilcă în ceea ce priveşte Întâietatea care, după voia lui Dumnezeu, o are Vescovul Romei şi care o exercită asupra întregii biserici.
(Acum vorbeşte de bisericile protestante şi neoprotestante)
În schimb comunităţile ecleziastice care nu au conservat Episcopatul valid şi substanţa genuină şi integră a tainei euharistice, nu sunt Biserici în sens propriu; totuşi cei botezaţi sunt prin Botez încorporaţi în Hristos şi, din această cauză, sunt într-o anumită părtăşie, chiar dacă imperfectă, cu Biserica. Botezul într-adevăr prin el însuşi tinde la o completă dezvoltare a vieţii în Hristos printr-o integră profesare de credinţă, iar Euharestia este plina părtăşie în biserică.
Credincioşii nu pot deci să-şi imagineze Biserica lui Hristos ca şi suma - diferenţiată şi într-un anumit mod unitară impreună – Bisericilor şi Comunităţilor ecleziastice; nici nu trebuie să creadă că Biserica lui Hristos astăzi nu mai există nicăieri şi că din acest motiv ea este doar obiect de căutare a tuturor Bisericilor şi Comunităţilor. Defapt elementele acestei Biserici există deja închiegate în plinătatea lor în Biserica Catolică, şi fără aceeaşi plinătate în celelalte Comunităţi.
(Foarte important)
Deci, însuşi Bisericile şi comunităţile separate, chiar dacă credem că au lipsuri, în ceea ce priveşte misterul salvării nu sunt în nici un caz lipsite de semnificaţie şi greutate. Deoarece Duhul lui Hristos nu ezită să se folosească de ele ca şi mijloace ale salvării, a cărei valoare provine din însuşi plinătatea harului şi din adevărul care a fost încredinţat Bisericii Catolice.
Lipsa de unitate intre creştini este sigur o rană pentru Biserică; nu în sensul căci este lipsită de unitate, ci deoarece despărţirea este un obstacol a plinei realizări a universalităţii sale în istorie.” Fine
Văd o atitudine diferită a celor două biserici.
Personal văd Dominus Iesus al Papei Ratzinger, o pledoarie pentru Adevărul Apsolut într-o lume postmodernă care ar dori să relativizeze totul. Papa nu a negat faptul caci şi “sofisticăriile” pot fi salvate, clar prin Biserica Catolică la ce va-ţi fi aşteptat, dar măcar din perspectiva lui de catolic si de “Petru” este cât de cât realist. Lumea post modernă deabea aşteptâ ca creştinismul să relaativizeze totul şi în acest scop cred eu că Papa a declarat căci “singura Biserică vrută de Cristos este Biserica Catolică”.
Atitudinea Bisericii Ortodocse în schimb mi se pare chiar răutăcioasă şi disperată. Însuşi titlul “Cum să vorbim cu ereticii” dă dovadă de mîndrie ieftină.
Personal mulţumesc lui Dumnezeu căci aceasta nu reprezintă toată Biserica Ortodocsă. Sunt şi preoţi Ortodocşi plini de dragoste şi de Înţelepciunea care vine de sus. Mă rog ca Dumnezeu pe aceştia să-i promoveze şi să-i pună în frunte, nu tot felul de sofisticăreli…